Cuvinte simple, efecte complexe..II

În finalul ultimului post scriam că primul pas îl reprezinta evaluarea, identificarea lucrurilor nefavorabile în aceasta perioadă, în acest moment..marginalizarea lor, eliminarea lor definitivă sau cel puțin diminuarea influenței lor asupra vieții mele prezente și viitoare..
În egală măsură, în acest prim pas încerc sa fiu cât mai conștient de lucrurile pozitive, de situațiile favorabile, de drumurile cu potențial pe care poate nu le-am explorat, nu în ultimul rând persoanele care îmi fac bine, la suflet și nu numai - cum ar fi familia mea, care după multe insistențe a aflat despre despărțirea recentă..s-au limitat la a ofta adânc și au declarat cu o tristețe pe care nici măcar nu o bănuiam ”ne-ai terminat cu vestea asta”.. M-am oglindit în ochii lor atunci...a fost ceva greu de îndurat!
Revin. Nu e dificilă acestă conștientizare! Trebuie să fiu doar deschis, să fiu receptiv, să caut și să găsesc soluții să consolidez tot ce este pozitiv în viața mea.

Însă toată săptămâna am fost fost total deconectat de la ceea ce mă înconjoară.. Așa am ales.. Am ales să nu fug de mine, de trăirile mele, de amintiri.. Am ales sa nu mă pierd în muncă, în diverse socializări mai mult sau mai puțin interesante, am ales să mă confrunt cu mine de fiecare dată când sufletul sau mintea mi-o vor impune..Am ales solitudinea cu tot ceea ce implică ea, cu toți demonii ei. Și asta din cel mai simplu motiv.. La un moment dat nu o să mai ai unde să fugi și totul dar absolut totul te prinde din urmă.. Și e infinit mai greu de administrat!

Zilele astea au trecut infernal de greu, cu zeci, sute, mii de gânduri amestecate, întrebări și răspunsuri dintre cele mai ciudate, trăiri dintre cele mai diferite..nopțile de asemenea, cu vise tensionate despre te miri ce, cum, cine.. În centrul întregului vacarm, sub o foarte indiscretă lupă: viața mea din ultimele luni, ultimele episoade profesionale, personale, sociale.. Alegerile pe care le-am făcut, motivele care au stat la baza acestor alegeri, drumurile pe care am pășit, cărările pe care le-am ignorat..totul este sub lupă, raportat la ce mi-am dorit, ce-am planificat, la ce-am obținut, ce-am realizat.. Și alte întrebări răsar: cât de stăpân am fost pe propriile-mi dorințe, pe propriile-mi planuri? Cât de conștient am fost de ceea ce-mi doresc cu adevărat? Probabil că o să revin la asta mai târziu..

Acum când scriu mi se pare ca săptămâna a trecut destul repede, parcă pe nesimțite și realizez că -  în loc să recepționez o întreagă baterie de sentimente, resentimente, gânduri și trăiri pe care aș fi putut sa le ignor toate aceste zile - singurul lucru pe care trebuie să-l fac acum este să mă reobișnuiesc cu mine, cu rutina mea.. Rutina în care mai nou și-au făcut loc scrisul și cititul (Sunt foarte încântat de asta, îți mulțumesc!) 

Desigur că nu sunt doar eu cu mine încă, nu e atât de ușor! Nu-mi pot refuza diverse amintiri foarte frumoase, nu-mi pot opri tristețea în anumite momente, nu mă pot oprii din a-mi fi dor, cum nu-mi pot refuza nici tensiunea, indignarea ca trăiri în momentele imediat următoare. Desigur că singurătatea e dificilă, dar e mai ușoară decât singurătatea pe care o resimțeam acum o săptămână...

Redevin stăpân pe mine încet încet dar nu e ceva care sa mă mândresc, ne e ceva care să mă încânte sufletește.. Aș prefera de 1000 de ori mai mult să plutesc în mrejele iubirii..

Pe mai târziu...