”Roata merge roată ”

”Roata merge roată”.. În relațiile sentimentale, în viața de zi cu zi, cam tot timpul de fapt. Roata merge roată e celebrul proverb a celor care au nevoie să creadă într-o viitoare răsturnare de situație, a celor care cred (și cred cu tărie) că va veni momentul în care orice nedreptate le va fi răzbunată..momentul în care cel care te-a făcut să suferi își va primi pedeapsa (divina zic unii)..

Și eu cred cu tărie în acest proverb mai ales că în foarte multe dintre situații s-a adeverit.. Mult prea multe.. Dar mai cred și că o ajutăm să se învârtă atunci când ne dorim răzbunare..

În relațiile de dragoste, când ne spunem în gând ”vine el și rândul tău” o facem sub influența durerii și amărăciunii sufletești care urmează unei decepții amestecate cu orgoliul personal și o ambiție imatură.. printre suspine ne imaginăm că singurul mod în care cei care ne-au rănit, sau nu ne-au făcut atât de fericiți cât ne doream, vor afla ceea ce noi simțim, singura cale e să treacă prin aceleași torturi emoționale ca și noi. Merită! ne motivăm.. În unele cazuri ne imaginam ca într-un viitor - speram noi cât mai apropiat - călăul nostru se va transforma în victimă și un călău oarecare ne va răzbuna suferințele, fără să bănuiască măcar că răzbuna pe cineva.. În alte situații sperăm că va veni un moment în care între aceeași doi oameni rolurile se vor inversa, victima schimbă locul cu călăul său și vom avea securea răzbunării în mână.. Cele mai rare dintre situații sunt cele în care, fiind călăi de suflete, ne trece prin cap că și nouă urmează să ne vină rândul..dar o facem rar, îndreptățiți fiind poate de suferințe din trecut..
Eu eram, până mai acum ceva timp, adeptul celei de-a doua variante.. Nu știu exact de ce, dar întotdeauna am sperat, întotdeauna până acum ceva zile, ca la un moment dat să devin din victimă călău. N-am omis însă niciodată și nu o voi face nici de-acum înainte că va veni un moment în care diverse iatagane mă vor lovi  transformându-mă în victima..  

Dar nu despre răzbunare vreau sa vorbesc acum, nu despre sentimentul ala teribil de plăcut că un sau o anume celălalt sau cealaltă și-a luat-o cu vârf și îndesat pentru nici nu mai contează ce, că a venit și rândul ei/lui.. Nu vreau să vorbesc despre cel care a fost ignorat/ rănit/înșelat/subjugat/pedepsit/maltratat emoțional, pe scurt victima, și nici despre cel care a făcut-o cu știință sau fără știință, cu voință sau fără voință, pentru că așa a simțit la momentul acela sau a fost motivat de către altcineva sa simtă, sau doar a făcut-o pur și simplu, mai pe scurt călăul..
Ci despre efectele care aceste răsturnări de situație le au asupra noastră, a fiecăruia, mai ales în condițiile în care oscilam între cele două roluri. Important e cât de conștienți de sine ne asumam  fiecare dintre poziția de călău/victimă dar mai ales e foarte important ce ne dorim să obținem însușindu-ne, fie cu voia noastră fie fără, unul sau celălalt dintre cele două roluri..

Zilele care au trecut mi-au arătat că acestă învârtire a roții imaginare a vieții aduce două mari și în mod sigur neestimate probleme.. Ambele la fel de dure și la fel de spinoase încât personal nu reușesc să le clasific în problema cea mare și problema cea mică.. Una dintre probleme e ca atunci când roata merge roată, de obicei nu mai calcă pe aceleași urme..calcă pe altele..care seamănă dar nu-s aceleași..par identice dar creează dezechilibre în general mai mari. Mai mult, deși ar trebui să știm exact ce se întâmpla, deși eram nerăbdători să savurăm gustul dulce al răzbunării suntem surprinși să constatăm ceea ce trezesc în noi aceste răsturnări de situații, constatăm că efectele sunt diferite decât ne-am fi așteptat. Deși ne-am dorit sa ne vedem călăul torturat, ne doare să-i simțim suferința, deși abia am așteptat momentul la care să fie praf și pulbere ne trezim inexplicabil înduioșați de rănile vizibil dureroase pe care mai odinioară le purtam și noi. Compasiunea, empatia iau locul răzbunării. Se numește că suntem oameni!!! Întotdeauna vom fi, indiferent de chinurile care care am fi fost supuși!!! 
Apoi, și asta e a doua problemă a ciclicității vieții, este că exact noi putem deveni călăii pentru persoane care odată ne erau dragi.. Este, din punctul meu de vedere cea mai cruntă pedeapsă pe care o primim..cu atât mai grav cu cât chiar noi ne-am dorit-o, conștient sau mai puțin conștient, în trecut..  Realizăm că suntem în postura de a-i creea celuilalt mizerie, de a-l arunca la pământ, de a-i călca în picioare sufletul. Deși ne-am dorit sa ne vedem călăul torturat, ne doare să-i simțim suferința, deși abia am așteptat momentul la care să fie praf și pulbere ne trezim inexplicabil înduioșați de rănile vizibil dureroase pe care mai odinioară le purtam și noi.. Și atunci ne-am dori să nu fi primit ocazia de a fi călăi, nici măcar nu ne mai dorim sa fim martori la suferințe, despre care noi știm ca sunt greu de suportat. Orgoliul, ambiția pe care le aveam la început (inutile spun acum) lasă loc sentimentelor de vinovăție! La fel de inutile în aceasta situație...
La astea două mari probleme se mai adaugă una care nu e la fel de dură dacă e sa o comparăm cu cele descrise deja - roata merge roată în continuu..nu există nicio limitare, niciun control, nu există un număr clar de cicluri, astea pot continua la nesfârșit..suntem, pe rând sau nu, victime și călăi de mai multe ori în  viața. Am observat că suntem predispuși la a omite acest aspect de câte ori ni se inversează rolurile, dar mai ales atunci când redevenim călăi..

În definitiv însăși această ciclicitate devine problema fundamentală, faptul că că roata merge roată. Ar trebui sa facem cumva sa nu ne mai dorim lucrul asta, să nu mai speram ca fiecare călău de-al nostru sa fie la rându-i ignorat/rănit/înșelat/subjugat/pedepsit/maltratat emoțional.

Eu îmi propun să n-o mai fac vreodată. Prefer să-mi asum cât de bine voi putea rolul de victima când și dacă va mai fi cazul. Atât doar și nimic mai mult!

Îmi propun să pot să iert repede fără să-mi îndulcesc suferința spunând ”vine el și rândul tău”..
Îmi  propun să îmi doresc fericirea-mi fără sa-i doresc vreunei ”călău” nefericirea. Dacă o va resimți prefer sa nu fie influențată sau legată de mine cu nimic. Nici măcar martor la nefericire nu mai vreau să-i fiu!


Și asta se numește eliberare! Eliberarea dintr-un ciclu!


Pe mai târziu..