Linii fine..

Linii fine care fac diferența.. între gusturi și superficialitate, între prietenie și camaraderie, între dorință și nevoie, între doar curiozitate și interes real, între dedicare și obligație impusă (ori necesară)..

Cea mai grea provocare a mea e să poziționez liniile astea acolo unde le e locul cu adevărat.. Mai exact să mă poziționez pe mine (și ceea ce reprezint în diversele ipostaze în care ma aflu) în relațiile cu cei/cele de lângă mine. De unde vine provocarea? Din conflictul aproape permanent între percepția-mi vis-a-vie de natura apropierii/ îndepărtării și declarațiile pe care le aud, citesc.. 

Și accept provocarea asta de fiecare dată și încerc pe cât posibil sa fiu deschis - uneori ajung să îmi doresc chiar să fiu contrazis, să fiu convins că greșesc, că percep greșit. 

Știu, prevăd, de cele mai multe ori înaintea celor cu care interacționez, care e mersul relației și mai ales eventualul deznodământ.. și evident și motivele.. Pot să simt diversele probleme înainte să apară și dacă ceva mă enervează, la culme, e să-mi fie contrazisă capacitatea asta de a estima ce urmează, de a știi că se întâmplă ceva, altceva decât se spune!

Desigur ca nu întotdeauna și nu cu toata lumea îmi reușește asta, dar de cele mai multe ori evenimentele nu mă surprind.. 

 Am putut să prevăd că prezența îmi va fi evitată tocmai să nu devin prea apropiat, că să  nu creez  o dorință.. la fel cum am putut estima - și mi s-a confirmat - că aș putea fi perfect privind din alt unghi  o relație care se consuma cu precădere altfel decât față în față.. De ce să nu devin prea apropiat? Că nu corespund unui șablon.. Dar unde pun linia? E chestie de gusturi sau de superficialitate? Cum e cu noile standarde pe care le aduc odată cu stilul meu și care nu erau în șablon? 

Am știut, când am cerut sprijin la un moment dat,  ca nu voi fi ajutat din anume raționamente, la fel cu știu că sprijinul îmi va fi solicitat cu prima ocazie.. De ce nu m-a sprijinit? Din nesiguranța că sunt un prieten sincer.. Oare eu cum m-am manifestat? Dar cum se face ca nesiguranța asta dispare când rolurile se inversează? Când trebuie să fiu, să ascult, să sfătuiesc? Din alt unghi sunt cel mai sincer.. Încă mă mai gândesc unde să trasez linia..

În altă situație am știut că urmează schimbări înainte să se întâmple.. că e mai simplu să îndepărtezi o persoană puternică de lângă tine, chiar dacă te poate sprijini și ridica, decât să-ți fie tot timpul teamă că având-o lângă tine te-ar putea doborî.. Unde pun linia acum? E chiar teamă sau e invidie? Teama o accept, o respect pentru ca pot să conving că forța-mi  nu va fi folosită împotrivă.. Invidia, gelozia nu!

Și aș putea continua așa încă vreo 2000-3000 de cuvinte..

La mine totul se poate rupe când am reușit să pun linia.. E gata când am hotărât în ce parte a demarcației fine mă aflu.. Dacă nu e pe gustul meu renunț, dispar.. elegant sau mai puțin, explicit sau mai vag. Dacă cumva revin, nu e la modul sincer..nici n-ar avea cum..știu exact la ce revin și atunci varianta mea mai superficială intră în scenă..

Și de asta de multe ori caut să nu pun linia singur, cer explicații, cer lămuriri.. Vreau, și ma ofer ,să fiu convins și asta pentru că știu că dacă nu-mi place ce simt, percep și ajung să pun  vreo linie de unul singur aș putea intra pe un drum cu sens unic!

Sunt sigur că și eu am reușit să pun în dificultate măcar o parte dintre apropiații mei, că n-am reușit să le clarific diferite semne de întrebare. Dar întotdeauna, absolut întotdeauna, am fost deschis la dialog, la a discuta pe tema asta.. Voi fi în continuare!

 

Pe mai târziu..

Apariții solitare..

De multe ori la o adunare de orice fel, dar mai ales la o petrecere, o apariție feminină singură poate fi văzută în foarte scurt timp drept o amenințare de către doamnele sau domnișoarele însoțite de domnii lor iubiți , soți, sau doar amici. Și nu de puține ori pe buna dreptate! Nu e nevoie decât ca domnișoara singură să fie cât de cât fermecătoare și ca doamnele însoțite să posede un pic de neîncredere, mai ales în sine.. Restul vine de la sine.. Tocmai faptul ca Singuratica e singura, lipsita de vreo obligație, cel puțin în aparență, o face să devină în mod aproape instinctual o amenințare și în egală măsură tentație.. Dacă mai e și sociabilă și deschisă spre dialog, cu siguranță se vor găsii câțiva domni amici/iubiți/soți sau chiar singuratici să o abordeze mai mult sau mai puțin elegant..și altcineva se va simții lezat de asta! Sigur apar ceva discuții până la sfârșitul serii, sigur au loc ceva schimburi de priviri tăioase, nimeni nu se declară afectat dar de la o poștă se simte tensiune. Probabil așteaptă să ajungă în intimitate pentru a cere explicațiile!

N-ar trebui să fie o surpriza, dar același lucru se întâmplă și când la o petrecere apare un bărbat singur, neînsoțit! Chiar dacă e între amici, prieteni și prietenii prietenilor..

Am pățit-o de câteva ori și am avut surpriza să o pățesc și aseară.. Mai exact, am făcut-o și aseară. 

La petrecerea de revelion am ales să merg singur, adică neînsoțit de vreo prezență feminină (motivele o să le povestesc într-o viitoare postare). Într-o seară care a început destul de fad dar care a reușit până la urma să se transforme într-o noapte foarte frumoasă, am reușit din nou să reprezint o amenințare, concurență. Poate e exagerat spus, poate ar fi mai corect ”persoana către care să se îndrepte gelozia unora”.

Am fost aranjat, nu spectaculos dar altfel decât în fiecare zi, am fost sociabil, am fost deschis către dialog cu toată lumea. Bărbați sau femei, simpatici sau nu, atrăgătoare sau mai puțin, am fost cu ei și  între ei. Am fost eu așa cum îmi place mie să fiu la astfel de ocazii. Nu m-am dus la petrecere să stric seara cuiva și nici s-o fac pe-a mea extraordinară! Am mers să ma distrez și-atât! Nu m-am dus acolo să agăț, nu m-am dus să-mi găsesc jumătatea și nici măcar în căutare de vreo aventură de o noapte. Cu atât mai puțin cu cât majoritatea grupului erau amici, prieteni sau doar cunoștințe! Ne știam mai toți de la cafele, de la alte sindrofii.. 

Aseară singurătatea mea a fost amenințătoare pentru unii, cum probabil pentru alții/altele a fost de-ajuns de tentantă încât să zăbovească mai mult de 5 minute de vorbă cu mine.

Am văzut ceva priviri altfel din partea unor amici, am primit întrebări cu subînțeles de la alții menite parcă să elucideze clar intențiile mele față de una sau alta. Singură sau însoțită. Dar mai ales față de cele vreo două tipe însoțite cu care am povestit poate mai mult decât era cazul! 

Nu mai contează cine a căutat compania cui și nici de ce iubitele unora stau atât de mult singure pe la petreceri încât încep să se aventureze în te miri ce socializări cu unii ori cu alții, singuri sau însoțiți. Pentru unii, solitudinea mea a fost de-ajuns să devină mai atenți sau poate chiar suspicioși.

Eu sunt prea  prea matur să  mai fac pe Don Juan-ul cu iubitele unora sau altora, indiferent ca-mi sunt amici sau nu! Nu mai am 16 ani.. Sunt prea elegant să o fac în condițiile unei reuniuni cum a fost cea de aseară! Dacă chiar m-ar fermeca vreo domnișoară/doamnă de amic/prieten sau nu, aș avea grija să știe maxim două persoane..eu și posesoarea farmecelor de nerezistat.

Bineînțeles ca am evitat respectivele companii pe parcursul serii, dar parcă a fost un pic cam târziu.. Cred că ceva discuții au fost.. Eu mi-am continuat seara, am observat lumea, am dansat, am socializat dar cu mai mare grijă și între timp s-a făcut aproape dimineața. 

Și cea mai funny parte a fost că, după ce am hotarât c-ar trebui să fiu mai low-profile, un vecin de masă  (la masa lui erau 3 cupluri din care ei beți și ele se uitau la Pro TV fără sonor) ma întreabă la un moment dat ”de ce tu și amicul tău sunteți singuri?” M-a bufnit un râs care l-a dezarmat și a preferat să ciocnim paharele decât să mai insiste..I-aș fi răspuns că prietena mea a ales să vadă revelionul de la Pro cu sonor, dar am preferat să nu mint în prima zi a anului!

Până la final, a fost o petrecere de revelion destul de reușită pentru mine, cu multa veselie și bună-dispoziție care au mai atenuat din impactul singurătății. Desigur mi-aș fi dorit să fie altfel, să fiu cu o Ea, mi-aș fi dorit să nu mă gândesc deloc la singurătatea mea,  mi-aș fi dorit ca nici alții să nu fie intrigați de același lucru! Mi-aș fi dorit să nu-mi fie dor să iubesc și să fiu iubit!

Poate la anul va fi altfel..

Pe mai târziu...

Fin..The End..Sfârșit..

Un cognac, o țigară sau mai multe, un bilanț..
A fost un an amestecat, și bun și mai puțin bun, cu veselie și tristețe, cu calm și agitație, cu motivare și dezamăgire..
De fapt asta e definiția cea mai bună pentru anul care imediat trece de tot, instabilitate..

E tare special, deosebit mai bine spus, și sfârșitul ăsta de an..sper să fie ultimul de acest gen!

Anul viitor va fi unul și mai deosebit..schimb prefixul.. :) Sunt tare curios dacă o profeție de-a mea de acum vreo 7 ani se va adeverii în cursul anului viitor..

Până atunci, știu exact ce mi-am propus de la anul care urmează în fiecare dintre capitolele vieții dar știu mai ales cum vreau să se încheie 2011.. Și mai știu și că nu va fi ușor..

După Fin..The End..Sfârșit.. urmează imediat un nou început.. Vă doresc să știți unde vreți să vă aflați peste un an de-aici înainte și mai ales să vă fie cât de ușor posibil!


Pe mai târziu.. An Nou Fericit!!!

Continuitatea..iubire, respect sau un amestec din amândouă..?

Mă uit, observ, analizez lumea din jur și sunt din ce în ce mai preocupat. Preocupat sa identific o poveste de succes.. O poveste de viața de cuplu de succes (cât de cât recentă).. o poveste în care, după ce vor fi trecut ceva ani, un cuplu să se simtă bine.. Și nu doar să o declare, să se simtă și din afară ca e bine.. Să fie un etalon ca DA! se poate și continuitate, se poate și frumusețe, se poate și liniște.. Chiar dacă nu e exaltare tot timpul, chiar dacă nu e reverie tot timpul, la sfârșitul zilei să fie măcar un zâmbet de bine..binele de a fi un tot care merge într-o singură direcție, cu aspirații comune, cu trăiri comune și mai ales cu dorințe comune.. Un bine care garantează, sunt sigur, că a doua zi, a treia zi exaltarea va revenii, farmecul va sparge din nou monotonia, forța acelui tot va răzbate orice obstacol, intern sau extern.

Deocamdată nu am ”citit” o astfel de poveste, cel puțin nu în jurul meu..
De ce oare? Care e motivul, care sunt motivele? Dispare dragostea? Este, a fost dragoste? Cât durează dragostea? Un an, doi, trei, zece, unsprezece.. Pentru că e clar că iubirea pentru cel de lângă noi nu e un angajament definitiv, nu e promisiune pentru veșnicie..

Înainte să apară sentimentele de iubire acel cineva ne atrage, ne încântă într-un mod în care majoritatea nu o fac.. Și începem să facem pași înspre.. În răstimpul ăsta analizăm tot ce vine spre noi, tot ce descoperim la persoana de lângă noi. În subconștient punem în balanță dorințele noastre, nevoile noastre cu ceea ce persoana de lângă noi ne oferă sau ne poate oferii.. Aici cred eu că apare adevărata provocare.. Să alegem pentru o perioadă lungă, să alegem pentru totdeauna e destul de dificil.. Ce alegem să punem pe primul loc din ceea ce persoana de lângă noi ne poate dărui acum și mâine și poate pentru tot restul vieții? Alegem siguranța și liniștea sufletească, alegem frumusețea fizică, pe cea sufletească, alegem inteligența, alegem confortul și bunăstarea materială, alegem accederea la un alt statut, alegem un pachet pe care persoana ni-l oferă, alegem cu sufletul sau alegem în urma unui laborios proces de analiză și planificare..? Ce alegem să conteze mai mult? Totul ar fi tare simplu dacă am putea prevedea viitorul, sau dacă ne-am putea trimite un semn de peste vreo 10-15 ani să ne dăm măcar un indiciu.. Și mai ușor ar fi dacă le-am putea avea pe toate.. Dar asta doar în basme se întâmplă, realitatea e mult mai restrictivă..

Eu voi alege cu sufletul. Eu când mă voi îndrăgosti atât de tare încât să simt sa-mi iau un angajament, sigur mă voi îndrăgosti de un suflet frumos, cald care să semene mult mult cu al meu, care să-și dorească ceea ce-mi doresc și eu, cu care să formez un tot. Un suflet care să ma învăluie cu afecțiune și în egală măsura să primească cu brațetele deschise ceea ce eu dăruiesc.. Genul de suflet care să-mi aducă fericirea și liniștea interioara, fără să fie confundate cu mulțumirea pe care o pot aduce diverse lucruri palpabile, materiale. E ușor să iubești un astfel de suflet! Dar mai mult decât atât,  persoana cu un astfel de suflet în mod cert îmi va câștiga respectul și admirația veșnice. 

Pentru că sunt aproape sigur ca dragostea ar putea dispărea la un moment dat, ca și pasiunea, ca și fluturii din stomac. Dar respectul și admirația pentru sufletul ei nu m-ar lasă vreodată să renunț. Indiferent de ce obstacole am întâlnii în drumul nostru, nu m-ar lasă să-mi doresc să le depășesc cu altcineva. Ci m-ar provoca tot timpul să găsesc alte și alte căi de a ne reîndrăgosti unul de celălalt, amândoi de Noi.

Și până la urmă nu e important cât durează dragostea, ci dacă, cum  și cât de repede ai putea-o readuce înapoi. Și asta ar trebui să conteze când alegem pentru totdeauna!

Pe mai târziu..

”Roata merge roată ”

”Roata merge roată”.. În relațiile sentimentale, în viața de zi cu zi, cam tot timpul de fapt. Roata merge roată e celebrul proverb a celor care au nevoie să creadă într-o viitoare răsturnare de situație, a celor care cred (și cred cu tărie) că va veni momentul în care orice nedreptate le va fi răzbunată..momentul în care cel care te-a făcut să suferi își va primi pedeapsa (divina zic unii)..

Și eu cred cu tărie în acest proverb mai ales că în foarte multe dintre situații s-a adeverit.. Mult prea multe.. Dar mai cred și că o ajutăm să se învârtă atunci când ne dorim răzbunare..

În relațiile de dragoste, când ne spunem în gând ”vine el și rândul tău” o facem sub influența durerii și amărăciunii sufletești care urmează unei decepții amestecate cu orgoliul personal și o ambiție imatură.. printre suspine ne imaginăm că singurul mod în care cei care ne-au rănit, sau nu ne-au făcut atât de fericiți cât ne doream, vor afla ceea ce noi simțim, singura cale e să treacă prin aceleași torturi emoționale ca și noi. Merită! ne motivăm.. În unele cazuri ne imaginam ca într-un viitor - speram noi cât mai apropiat - călăul nostru se va transforma în victimă și un călău oarecare ne va răzbuna suferințele, fără să bănuiască măcar că răzbuna pe cineva.. În alte situații sperăm că va veni un moment în care între aceeași doi oameni rolurile se vor inversa, victima schimbă locul cu călăul său și vom avea securea răzbunării în mână.. Cele mai rare dintre situații sunt cele în care, fiind călăi de suflete, ne trece prin cap că și nouă urmează să ne vină rândul..dar o facem rar, îndreptățiți fiind poate de suferințe din trecut..
Eu eram, până mai acum ceva timp, adeptul celei de-a doua variante.. Nu știu exact de ce, dar întotdeauna am sperat, întotdeauna până acum ceva zile, ca la un moment dat să devin din victimă călău. N-am omis însă niciodată și nu o voi face nici de-acum înainte că va veni un moment în care diverse iatagane mă vor lovi  transformându-mă în victima..  

Dar nu despre răzbunare vreau sa vorbesc acum, nu despre sentimentul ala teribil de plăcut că un sau o anume celălalt sau cealaltă și-a luat-o cu vârf și îndesat pentru nici nu mai contează ce, că a venit și rândul ei/lui.. Nu vreau să vorbesc despre cel care a fost ignorat/ rănit/înșelat/subjugat/pedepsit/maltratat emoțional, pe scurt victima, și nici despre cel care a făcut-o cu știință sau fără știință, cu voință sau fără voință, pentru că așa a simțit la momentul acela sau a fost motivat de către altcineva sa simtă, sau doar a făcut-o pur și simplu, mai pe scurt călăul..
Ci despre efectele care aceste răsturnări de situație le au asupra noastră, a fiecăruia, mai ales în condițiile în care oscilam între cele două roluri. Important e cât de conștienți de sine ne asumam  fiecare dintre poziția de călău/victimă dar mai ales e foarte important ce ne dorim să obținem însușindu-ne, fie cu voia noastră fie fără, unul sau celălalt dintre cele două roluri..

Zilele care au trecut mi-au arătat că acestă învârtire a roții imaginare a vieții aduce două mari și în mod sigur neestimate probleme.. Ambele la fel de dure și la fel de spinoase încât personal nu reușesc să le clasific în problema cea mare și problema cea mică.. Una dintre probleme e ca atunci când roata merge roată, de obicei nu mai calcă pe aceleași urme..calcă pe altele..care seamănă dar nu-s aceleași..par identice dar creează dezechilibre în general mai mari. Mai mult, deși ar trebui să știm exact ce se întâmpla, deși eram nerăbdători să savurăm gustul dulce al răzbunării suntem surprinși să constatăm ceea ce trezesc în noi aceste răsturnări de situații, constatăm că efectele sunt diferite decât ne-am fi așteptat. Deși ne-am dorit sa ne vedem călăul torturat, ne doare să-i simțim suferința, deși abia am așteptat momentul la care să fie praf și pulbere ne trezim inexplicabil înduioșați de rănile vizibil dureroase pe care mai odinioară le purtam și noi. Compasiunea, empatia iau locul răzbunării. Se numește că suntem oameni!!! Întotdeauna vom fi, indiferent de chinurile care care am fi fost supuși!!! 
Apoi, și asta e a doua problemă a ciclicității vieții, este că exact noi putem deveni călăii pentru persoane care odată ne erau dragi.. Este, din punctul meu de vedere cea mai cruntă pedeapsă pe care o primim..cu atât mai grav cu cât chiar noi ne-am dorit-o, conștient sau mai puțin conștient, în trecut..  Realizăm că suntem în postura de a-i creea celuilalt mizerie, de a-l arunca la pământ, de a-i călca în picioare sufletul. Deși ne-am dorit sa ne vedem călăul torturat, ne doare să-i simțim suferința, deși abia am așteptat momentul la care să fie praf și pulbere ne trezim inexplicabil înduioșați de rănile vizibil dureroase pe care mai odinioară le purtam și noi.. Și atunci ne-am dori să nu fi primit ocazia de a fi călăi, nici măcar nu ne mai dorim sa fim martori la suferințe, despre care noi știm ca sunt greu de suportat. Orgoliul, ambiția pe care le aveam la început (inutile spun acum) lasă loc sentimentelor de vinovăție! La fel de inutile în aceasta situație...
La astea două mari probleme se mai adaugă una care nu e la fel de dură dacă e sa o comparăm cu cele descrise deja - roata merge roată în continuu..nu există nicio limitare, niciun control, nu există un număr clar de cicluri, astea pot continua la nesfârșit..suntem, pe rând sau nu, victime și călăi de mai multe ori în  viața. Am observat că suntem predispuși la a omite acest aspect de câte ori ni se inversează rolurile, dar mai ales atunci când redevenim călăi..

În definitiv însăși această ciclicitate devine problema fundamentală, faptul că că roata merge roată. Ar trebui sa facem cumva sa nu ne mai dorim lucrul asta, să nu mai speram ca fiecare călău de-al nostru sa fie la rându-i ignorat/rănit/înșelat/subjugat/pedepsit/maltratat emoțional.

Eu îmi propun să n-o mai fac vreodată. Prefer să-mi asum cât de bine voi putea rolul de victima când și dacă va mai fi cazul. Atât doar și nimic mai mult!

Îmi propun să pot să iert repede fără să-mi îndulcesc suferința spunând ”vine el și rândul tău”..
Îmi  propun să îmi doresc fericirea-mi fără sa-i doresc vreunei ”călău” nefericirea. Dacă o va resimți prefer sa nu fie influențată sau legată de mine cu nimic. Nici măcar martor la nefericire nu mai vreau să-i fiu!


Și asta se numește eliberare! Eliberarea dintr-un ciclu!


Pe mai târziu..

Cuvinte simple, efecte complexe..II

În finalul ultimului post scriam că primul pas îl reprezinta evaluarea, identificarea lucrurilor nefavorabile în aceasta perioadă, în acest moment..marginalizarea lor, eliminarea lor definitivă sau cel puțin diminuarea influenței lor asupra vieții mele prezente și viitoare..
În egală măsură, în acest prim pas încerc sa fiu cât mai conștient de lucrurile pozitive, de situațiile favorabile, de drumurile cu potențial pe care poate nu le-am explorat, nu în ultimul rând persoanele care îmi fac bine, la suflet și nu numai - cum ar fi familia mea, care după multe insistențe a aflat despre despărțirea recentă..s-au limitat la a ofta adânc și au declarat cu o tristețe pe care nici măcar nu o bănuiam ”ne-ai terminat cu vestea asta”.. M-am oglindit în ochii lor atunci...a fost ceva greu de îndurat!
Revin. Nu e dificilă acestă conștientizare! Trebuie să fiu doar deschis, să fiu receptiv, să caut și să găsesc soluții să consolidez tot ce este pozitiv în viața mea.

Însă toată săptămâna am fost fost total deconectat de la ceea ce mă înconjoară.. Așa am ales.. Am ales să nu fug de mine, de trăirile mele, de amintiri.. Am ales sa nu mă pierd în muncă, în diverse socializări mai mult sau mai puțin interesante, am ales să mă confrunt cu mine de fiecare dată când sufletul sau mintea mi-o vor impune..Am ales solitudinea cu tot ceea ce implică ea, cu toți demonii ei. Și asta din cel mai simplu motiv.. La un moment dat nu o să mai ai unde să fugi și totul dar absolut totul te prinde din urmă.. Și e infinit mai greu de administrat!

Zilele astea au trecut infernal de greu, cu zeci, sute, mii de gânduri amestecate, întrebări și răspunsuri dintre cele mai ciudate, trăiri dintre cele mai diferite..nopțile de asemenea, cu vise tensionate despre te miri ce, cum, cine.. În centrul întregului vacarm, sub o foarte indiscretă lupă: viața mea din ultimele luni, ultimele episoade profesionale, personale, sociale.. Alegerile pe care le-am făcut, motivele care au stat la baza acestor alegeri, drumurile pe care am pășit, cărările pe care le-am ignorat..totul este sub lupă, raportat la ce mi-am dorit, ce-am planificat, la ce-am obținut, ce-am realizat.. Și alte întrebări răsar: cât de stăpân am fost pe propriile-mi dorințe, pe propriile-mi planuri? Cât de conștient am fost de ceea ce-mi doresc cu adevărat? Probabil că o să revin la asta mai târziu..

Acum când scriu mi se pare ca săptămâna a trecut destul repede, parcă pe nesimțite și realizez că -  în loc să recepționez o întreagă baterie de sentimente, resentimente, gânduri și trăiri pe care aș fi putut sa le ignor toate aceste zile - singurul lucru pe care trebuie să-l fac acum este să mă reobișnuiesc cu mine, cu rutina mea.. Rutina în care mai nou și-au făcut loc scrisul și cititul (Sunt foarte încântat de asta, îți mulțumesc!) 

Desigur că nu sunt doar eu cu mine încă, nu e atât de ușor! Nu-mi pot refuza diverse amintiri foarte frumoase, nu-mi pot opri tristețea în anumite momente, nu mă pot oprii din a-mi fi dor, cum nu-mi pot refuza nici tensiunea, indignarea ca trăiri în momentele imediat următoare. Desigur că singurătatea e dificilă, dar e mai ușoară decât singurătatea pe care o resimțeam acum o săptămână...

Redevin stăpân pe mine încet încet dar nu e ceva care sa mă mândresc, ne e ceva care să mă încânte sufletește.. Aș prefera de 1000 de ori mai mult să plutesc în mrejele iubirii..

Pe mai târziu...

Cuvinte simple, efecte complexe

Am primit câteva remarci, sfaturi și câteva cuvinte calde de ieri încoace.. Am fost și sunt în continuare încântat sa simt lume aproape de mine, îmi face bine.. Vă mulțumesc!

O anume replică m-a scuturat parcă din temelii. Doar eu îmi spun așa ceva!
E unul dintre principiile mele de viață, am crezut întotdeauna și voi crede în continuare în el...în momentele cele mai negre și mai dure de-a lungul timpului, când nopți la rând nu puteam să dorm din cauza problemelor din sfera profesională..în momentele cele mai triste când îmi simțeam sufletul rupt în două..în vremurile în care diverse obstacole apăreau ca din senin în fața încercărilor mele de a-mi face viața mai ușoară, mai plăcută. Întotdeauna mă trezeam după un anumit timp de analiză, de reculegere, de panică câteodată că nu mai reușeam sa găsesc calea de a ieși la liman...mă trezeam spunându-mi cuvintele pe care astăzi cineva mi le-a adresat..

A spus-o atât de natural, atât de simplu, fără să știe natura frământărilor mele, fără sa ceară detalii, fără să încerce sa obțină un zâmbet sau te miri ce schimbare de stare imediată.

”Tu ești Doru, dacă ceva nu e ok vei găsi soluția..”

Asta trebuie sa fac, să găsesc o soluție, sau mai multe ca totul să fie măcar ok.. În toate capitolele vieții mele!!
Îmi mai trebuie un plan doar, un Master-plan de fapt..complet, complex, realizabil! Mai mult ca sigur va fi un plan care la un moment dat va putea fi ”împărțit la doi”..minim .. :) Un plan pe termen lung care să ma ajute sa ma auto-depășesc, să mă ducă la un alt nivel..un plan a cărui îndeplinire să îmi aducă liniște..mie și celor care (eventual) vor fi lângă.. Un plan în care îmi voi fi propriul aliat..


Primul pas.
Evaluare! Ce mi-e favorabil și ce nu mi-e favorabil în această perioadă?
Tot ce e și a fost toxic trebuie să dispară, definitiv! Tot ce e negativ și trenează trebuie închis cât mai favorabil astfel încât să nu mă mai afecteze în viitor..Urmează să văd cum o fac.. 



Pe mai târziu..