Linii fine..

Linii fine care fac diferența.. între gusturi și superficialitate, între prietenie și camaraderie, între dorință și nevoie, între doar curiozitate și interes real, între dedicare și obligație impusă (ori necesară)..

Cea mai grea provocare a mea e să poziționez liniile astea acolo unde le e locul cu adevărat.. Mai exact să mă poziționez pe mine (și ceea ce reprezint în diversele ipostaze în care ma aflu) în relațiile cu cei/cele de lângă mine. De unde vine provocarea? Din conflictul aproape permanent între percepția-mi vis-a-vie de natura apropierii/ îndepărtării și declarațiile pe care le aud, citesc.. 

Și accept provocarea asta de fiecare dată și încerc pe cât posibil sa fiu deschis - uneori ajung să îmi doresc chiar să fiu contrazis, să fiu convins că greșesc, că percep greșit. 

Știu, prevăd, de cele mai multe ori înaintea celor cu care interacționez, care e mersul relației și mai ales eventualul deznodământ.. și evident și motivele.. Pot să simt diversele probleme înainte să apară și dacă ceva mă enervează, la culme, e să-mi fie contrazisă capacitatea asta de a estima ce urmează, de a știi că se întâmplă ceva, altceva decât se spune!

Desigur ca nu întotdeauna și nu cu toata lumea îmi reușește asta, dar de cele mai multe ori evenimentele nu mă surprind.. 

 Am putut să prevăd că prezența îmi va fi evitată tocmai să nu devin prea apropiat, că să  nu creez  o dorință.. la fel cum am putut estima - și mi s-a confirmat - că aș putea fi perfect privind din alt unghi  o relație care se consuma cu precădere altfel decât față în față.. De ce să nu devin prea apropiat? Că nu corespund unui șablon.. Dar unde pun linia? E chestie de gusturi sau de superficialitate? Cum e cu noile standarde pe care le aduc odată cu stilul meu și care nu erau în șablon? 

Am știut, când am cerut sprijin la un moment dat,  ca nu voi fi ajutat din anume raționamente, la fel cu știu că sprijinul îmi va fi solicitat cu prima ocazie.. De ce nu m-a sprijinit? Din nesiguranța că sunt un prieten sincer.. Oare eu cum m-am manifestat? Dar cum se face ca nesiguranța asta dispare când rolurile se inversează? Când trebuie să fiu, să ascult, să sfătuiesc? Din alt unghi sunt cel mai sincer.. Încă mă mai gândesc unde să trasez linia..

În altă situație am știut că urmează schimbări înainte să se întâmple.. că e mai simplu să îndepărtezi o persoană puternică de lângă tine, chiar dacă te poate sprijini și ridica, decât să-ți fie tot timpul teamă că având-o lângă tine te-ar putea doborî.. Unde pun linia acum? E chiar teamă sau e invidie? Teama o accept, o respect pentru ca pot să conving că forța-mi  nu va fi folosită împotrivă.. Invidia, gelozia nu!

Și aș putea continua așa încă vreo 2000-3000 de cuvinte..

La mine totul se poate rupe când am reușit să pun linia.. E gata când am hotărât în ce parte a demarcației fine mă aflu.. Dacă nu e pe gustul meu renunț, dispar.. elegant sau mai puțin, explicit sau mai vag. Dacă cumva revin, nu e la modul sincer..nici n-ar avea cum..știu exact la ce revin și atunci varianta mea mai superficială intră în scenă..

Și de asta de multe ori caut să nu pun linia singur, cer explicații, cer lămuriri.. Vreau, și ma ofer ,să fiu convins și asta pentru că știu că dacă nu-mi place ce simt, percep și ajung să pun  vreo linie de unul singur aș putea intra pe un drum cu sens unic!

Sunt sigur că și eu am reușit să pun în dificultate măcar o parte dintre apropiații mei, că n-am reușit să le clarific diferite semne de întrebare. Dar întotdeauna, absolut întotdeauna, am fost deschis la dialog, la a discuta pe tema asta.. Voi fi în continuare!

 

Pe mai târziu..

Apariții solitare..

De multe ori la o adunare de orice fel, dar mai ales la o petrecere, o apariție feminină singură poate fi văzută în foarte scurt timp drept o amenințare de către doamnele sau domnișoarele însoțite de domnii lor iubiți , soți, sau doar amici. Și nu de puține ori pe buna dreptate! Nu e nevoie decât ca domnișoara singură să fie cât de cât fermecătoare și ca doamnele însoțite să posede un pic de neîncredere, mai ales în sine.. Restul vine de la sine.. Tocmai faptul ca Singuratica e singura, lipsita de vreo obligație, cel puțin în aparență, o face să devină în mod aproape instinctual o amenințare și în egală măsură tentație.. Dacă mai e și sociabilă și deschisă spre dialog, cu siguranță se vor găsii câțiva domni amici/iubiți/soți sau chiar singuratici să o abordeze mai mult sau mai puțin elegant..și altcineva se va simții lezat de asta! Sigur apar ceva discuții până la sfârșitul serii, sigur au loc ceva schimburi de priviri tăioase, nimeni nu se declară afectat dar de la o poștă se simte tensiune. Probabil așteaptă să ajungă în intimitate pentru a cere explicațiile!

N-ar trebui să fie o surpriza, dar același lucru se întâmplă și când la o petrecere apare un bărbat singur, neînsoțit! Chiar dacă e între amici, prieteni și prietenii prietenilor..

Am pățit-o de câteva ori și am avut surpriza să o pățesc și aseară.. Mai exact, am făcut-o și aseară. 

La petrecerea de revelion am ales să merg singur, adică neînsoțit de vreo prezență feminină (motivele o să le povestesc într-o viitoare postare). Într-o seară care a început destul de fad dar care a reușit până la urma să se transforme într-o noapte foarte frumoasă, am reușit din nou să reprezint o amenințare, concurență. Poate e exagerat spus, poate ar fi mai corect ”persoana către care să se îndrepte gelozia unora”.

Am fost aranjat, nu spectaculos dar altfel decât în fiecare zi, am fost sociabil, am fost deschis către dialog cu toată lumea. Bărbați sau femei, simpatici sau nu, atrăgătoare sau mai puțin, am fost cu ei și  între ei. Am fost eu așa cum îmi place mie să fiu la astfel de ocazii. Nu m-am dus la petrecere să stric seara cuiva și nici s-o fac pe-a mea extraordinară! Am mers să ma distrez și-atât! Nu m-am dus acolo să agăț, nu m-am dus să-mi găsesc jumătatea și nici măcar în căutare de vreo aventură de o noapte. Cu atât mai puțin cu cât majoritatea grupului erau amici, prieteni sau doar cunoștințe! Ne știam mai toți de la cafele, de la alte sindrofii.. 

Aseară singurătatea mea a fost amenințătoare pentru unii, cum probabil pentru alții/altele a fost de-ajuns de tentantă încât să zăbovească mai mult de 5 minute de vorbă cu mine.

Am văzut ceva priviri altfel din partea unor amici, am primit întrebări cu subînțeles de la alții menite parcă să elucideze clar intențiile mele față de una sau alta. Singură sau însoțită. Dar mai ales față de cele vreo două tipe însoțite cu care am povestit poate mai mult decât era cazul! 

Nu mai contează cine a căutat compania cui și nici de ce iubitele unora stau atât de mult singure pe la petreceri încât încep să se aventureze în te miri ce socializări cu unii ori cu alții, singuri sau însoțiți. Pentru unii, solitudinea mea a fost de-ajuns să devină mai atenți sau poate chiar suspicioși.

Eu sunt prea  prea matur să  mai fac pe Don Juan-ul cu iubitele unora sau altora, indiferent ca-mi sunt amici sau nu! Nu mai am 16 ani.. Sunt prea elegant să o fac în condițiile unei reuniuni cum a fost cea de aseară! Dacă chiar m-ar fermeca vreo domnișoară/doamnă de amic/prieten sau nu, aș avea grija să știe maxim două persoane..eu și posesoarea farmecelor de nerezistat.

Bineînțeles ca am evitat respectivele companii pe parcursul serii, dar parcă a fost un pic cam târziu.. Cred că ceva discuții au fost.. Eu mi-am continuat seara, am observat lumea, am dansat, am socializat dar cu mai mare grijă și între timp s-a făcut aproape dimineața. 

Și cea mai funny parte a fost că, după ce am hotarât c-ar trebui să fiu mai low-profile, un vecin de masă  (la masa lui erau 3 cupluri din care ei beți și ele se uitau la Pro TV fără sonor) ma întreabă la un moment dat ”de ce tu și amicul tău sunteți singuri?” M-a bufnit un râs care l-a dezarmat și a preferat să ciocnim paharele decât să mai insiste..I-aș fi răspuns că prietena mea a ales să vadă revelionul de la Pro cu sonor, dar am preferat să nu mint în prima zi a anului!

Până la final, a fost o petrecere de revelion destul de reușită pentru mine, cu multa veselie și bună-dispoziție care au mai atenuat din impactul singurătății. Desigur mi-aș fi dorit să fie altfel, să fiu cu o Ea, mi-aș fi dorit să nu mă gândesc deloc la singurătatea mea,  mi-aș fi dorit ca nici alții să nu fie intrigați de același lucru! Mi-aș fi dorit să nu-mi fie dor să iubesc și să fiu iubit!

Poate la anul va fi altfel..

Pe mai târziu...