Fin..The End..Sfârșit..

Un cognac, o țigară sau mai multe, un bilanț..
A fost un an amestecat, și bun și mai puțin bun, cu veselie și tristețe, cu calm și agitație, cu motivare și dezamăgire..
De fapt asta e definiția cea mai bună pentru anul care imediat trece de tot, instabilitate..

E tare special, deosebit mai bine spus, și sfârșitul ăsta de an..sper să fie ultimul de acest gen!

Anul viitor va fi unul și mai deosebit..schimb prefixul.. :) Sunt tare curios dacă o profeție de-a mea de acum vreo 7 ani se va adeverii în cursul anului viitor..

Până atunci, știu exact ce mi-am propus de la anul care urmează în fiecare dintre capitolele vieții dar știu mai ales cum vreau să se încheie 2011.. Și mai știu și că nu va fi ușor..

După Fin..The End..Sfârșit.. urmează imediat un nou început.. Vă doresc să știți unde vreți să vă aflați peste un an de-aici înainte și mai ales să vă fie cât de ușor posibil!


Pe mai târziu.. An Nou Fericit!!!

Continuitatea..iubire, respect sau un amestec din amândouă..?

Mă uit, observ, analizez lumea din jur și sunt din ce în ce mai preocupat. Preocupat sa identific o poveste de succes.. O poveste de viața de cuplu de succes (cât de cât recentă).. o poveste în care, după ce vor fi trecut ceva ani, un cuplu să se simtă bine.. Și nu doar să o declare, să se simtă și din afară ca e bine.. Să fie un etalon ca DA! se poate și continuitate, se poate și frumusețe, se poate și liniște.. Chiar dacă nu e exaltare tot timpul, chiar dacă nu e reverie tot timpul, la sfârșitul zilei să fie măcar un zâmbet de bine..binele de a fi un tot care merge într-o singură direcție, cu aspirații comune, cu trăiri comune și mai ales cu dorințe comune.. Un bine care garantează, sunt sigur, că a doua zi, a treia zi exaltarea va revenii, farmecul va sparge din nou monotonia, forța acelui tot va răzbate orice obstacol, intern sau extern.

Deocamdată nu am ”citit” o astfel de poveste, cel puțin nu în jurul meu..
De ce oare? Care e motivul, care sunt motivele? Dispare dragostea? Este, a fost dragoste? Cât durează dragostea? Un an, doi, trei, zece, unsprezece.. Pentru că e clar că iubirea pentru cel de lângă noi nu e un angajament definitiv, nu e promisiune pentru veșnicie..

Înainte să apară sentimentele de iubire acel cineva ne atrage, ne încântă într-un mod în care majoritatea nu o fac.. Și începem să facem pași înspre.. În răstimpul ăsta analizăm tot ce vine spre noi, tot ce descoperim la persoana de lângă noi. În subconștient punem în balanță dorințele noastre, nevoile noastre cu ceea ce persoana de lângă noi ne oferă sau ne poate oferii.. Aici cred eu că apare adevărata provocare.. Să alegem pentru o perioadă lungă, să alegem pentru totdeauna e destul de dificil.. Ce alegem să punem pe primul loc din ceea ce persoana de lângă noi ne poate dărui acum și mâine și poate pentru tot restul vieții? Alegem siguranța și liniștea sufletească, alegem frumusețea fizică, pe cea sufletească, alegem inteligența, alegem confortul și bunăstarea materială, alegem accederea la un alt statut, alegem un pachet pe care persoana ni-l oferă, alegem cu sufletul sau alegem în urma unui laborios proces de analiză și planificare..? Ce alegem să conteze mai mult? Totul ar fi tare simplu dacă am putea prevedea viitorul, sau dacă ne-am putea trimite un semn de peste vreo 10-15 ani să ne dăm măcar un indiciu.. Și mai ușor ar fi dacă le-am putea avea pe toate.. Dar asta doar în basme se întâmplă, realitatea e mult mai restrictivă..

Eu voi alege cu sufletul. Eu când mă voi îndrăgosti atât de tare încât să simt sa-mi iau un angajament, sigur mă voi îndrăgosti de un suflet frumos, cald care să semene mult mult cu al meu, care să-și dorească ceea ce-mi doresc și eu, cu care să formez un tot. Un suflet care să ma învăluie cu afecțiune și în egală măsura să primească cu brațetele deschise ceea ce eu dăruiesc.. Genul de suflet care să-mi aducă fericirea și liniștea interioara, fără să fie confundate cu mulțumirea pe care o pot aduce diverse lucruri palpabile, materiale. E ușor să iubești un astfel de suflet! Dar mai mult decât atât,  persoana cu un astfel de suflet în mod cert îmi va câștiga respectul și admirația veșnice. 

Pentru că sunt aproape sigur ca dragostea ar putea dispărea la un moment dat, ca și pasiunea, ca și fluturii din stomac. Dar respectul și admirația pentru sufletul ei nu m-ar lasă vreodată să renunț. Indiferent de ce obstacole am întâlnii în drumul nostru, nu m-ar lasă să-mi doresc să le depășesc cu altcineva. Ci m-ar provoca tot timpul să găsesc alte și alte căi de a ne reîndrăgosti unul de celălalt, amândoi de Noi.

Și până la urmă nu e important cât durează dragostea, ci dacă, cum  și cât de repede ai putea-o readuce înapoi. Și asta ar trebui să conteze când alegem pentru totdeauna!

Pe mai târziu..

”Roata merge roată ”

”Roata merge roată”.. În relațiile sentimentale, în viața de zi cu zi, cam tot timpul de fapt. Roata merge roată e celebrul proverb a celor care au nevoie să creadă într-o viitoare răsturnare de situație, a celor care cred (și cred cu tărie) că va veni momentul în care orice nedreptate le va fi răzbunată..momentul în care cel care te-a făcut să suferi își va primi pedeapsa (divina zic unii)..

Și eu cred cu tărie în acest proverb mai ales că în foarte multe dintre situații s-a adeverit.. Mult prea multe.. Dar mai cred și că o ajutăm să se învârtă atunci când ne dorim răzbunare..

În relațiile de dragoste, când ne spunem în gând ”vine el și rândul tău” o facem sub influența durerii și amărăciunii sufletești care urmează unei decepții amestecate cu orgoliul personal și o ambiție imatură.. printre suspine ne imaginăm că singurul mod în care cei care ne-au rănit, sau nu ne-au făcut atât de fericiți cât ne doream, vor afla ceea ce noi simțim, singura cale e să treacă prin aceleași torturi emoționale ca și noi. Merită! ne motivăm.. În unele cazuri ne imaginam ca într-un viitor - speram noi cât mai apropiat - călăul nostru se va transforma în victimă și un călău oarecare ne va răzbuna suferințele, fără să bănuiască măcar că răzbuna pe cineva.. În alte situații sperăm că va veni un moment în care între aceeași doi oameni rolurile se vor inversa, victima schimbă locul cu călăul său și vom avea securea răzbunării în mână.. Cele mai rare dintre situații sunt cele în care, fiind călăi de suflete, ne trece prin cap că și nouă urmează să ne vină rândul..dar o facem rar, îndreptățiți fiind poate de suferințe din trecut..
Eu eram, până mai acum ceva timp, adeptul celei de-a doua variante.. Nu știu exact de ce, dar întotdeauna am sperat, întotdeauna până acum ceva zile, ca la un moment dat să devin din victimă călău. N-am omis însă niciodată și nu o voi face nici de-acum înainte că va veni un moment în care diverse iatagane mă vor lovi  transformându-mă în victima..  

Dar nu despre răzbunare vreau sa vorbesc acum, nu despre sentimentul ala teribil de plăcut că un sau o anume celălalt sau cealaltă și-a luat-o cu vârf și îndesat pentru nici nu mai contează ce, că a venit și rândul ei/lui.. Nu vreau să vorbesc despre cel care a fost ignorat/ rănit/înșelat/subjugat/pedepsit/maltratat emoțional, pe scurt victima, și nici despre cel care a făcut-o cu știință sau fără știință, cu voință sau fără voință, pentru că așa a simțit la momentul acela sau a fost motivat de către altcineva sa simtă, sau doar a făcut-o pur și simplu, mai pe scurt călăul..
Ci despre efectele care aceste răsturnări de situație le au asupra noastră, a fiecăruia, mai ales în condițiile în care oscilam între cele două roluri. Important e cât de conștienți de sine ne asumam  fiecare dintre poziția de călău/victimă dar mai ales e foarte important ce ne dorim să obținem însușindu-ne, fie cu voia noastră fie fără, unul sau celălalt dintre cele două roluri..

Zilele care au trecut mi-au arătat că acestă învârtire a roții imaginare a vieții aduce două mari și în mod sigur neestimate probleme.. Ambele la fel de dure și la fel de spinoase încât personal nu reușesc să le clasific în problema cea mare și problema cea mică.. Una dintre probleme e ca atunci când roata merge roată, de obicei nu mai calcă pe aceleași urme..calcă pe altele..care seamănă dar nu-s aceleași..par identice dar creează dezechilibre în general mai mari. Mai mult, deși ar trebui să știm exact ce se întâmpla, deși eram nerăbdători să savurăm gustul dulce al răzbunării suntem surprinși să constatăm ceea ce trezesc în noi aceste răsturnări de situații, constatăm că efectele sunt diferite decât ne-am fi așteptat. Deși ne-am dorit sa ne vedem călăul torturat, ne doare să-i simțim suferința, deși abia am așteptat momentul la care să fie praf și pulbere ne trezim inexplicabil înduioșați de rănile vizibil dureroase pe care mai odinioară le purtam și noi. Compasiunea, empatia iau locul răzbunării. Se numește că suntem oameni!!! Întotdeauna vom fi, indiferent de chinurile care care am fi fost supuși!!! 
Apoi, și asta e a doua problemă a ciclicității vieții, este că exact noi putem deveni călăii pentru persoane care odată ne erau dragi.. Este, din punctul meu de vedere cea mai cruntă pedeapsă pe care o primim..cu atât mai grav cu cât chiar noi ne-am dorit-o, conștient sau mai puțin conștient, în trecut..  Realizăm că suntem în postura de a-i creea celuilalt mizerie, de a-l arunca la pământ, de a-i călca în picioare sufletul. Deși ne-am dorit sa ne vedem călăul torturat, ne doare să-i simțim suferința, deși abia am așteptat momentul la care să fie praf și pulbere ne trezim inexplicabil înduioșați de rănile vizibil dureroase pe care mai odinioară le purtam și noi.. Și atunci ne-am dori să nu fi primit ocazia de a fi călăi, nici măcar nu ne mai dorim sa fim martori la suferințe, despre care noi știm ca sunt greu de suportat. Orgoliul, ambiția pe care le aveam la început (inutile spun acum) lasă loc sentimentelor de vinovăție! La fel de inutile în aceasta situație...
La astea două mari probleme se mai adaugă una care nu e la fel de dură dacă e sa o comparăm cu cele descrise deja - roata merge roată în continuu..nu există nicio limitare, niciun control, nu există un număr clar de cicluri, astea pot continua la nesfârșit..suntem, pe rând sau nu, victime și călăi de mai multe ori în  viața. Am observat că suntem predispuși la a omite acest aspect de câte ori ni se inversează rolurile, dar mai ales atunci când redevenim călăi..

În definitiv însăși această ciclicitate devine problema fundamentală, faptul că că roata merge roată. Ar trebui sa facem cumva sa nu ne mai dorim lucrul asta, să nu mai speram ca fiecare călău de-al nostru sa fie la rându-i ignorat/rănit/înșelat/subjugat/pedepsit/maltratat emoțional.

Eu îmi propun să n-o mai fac vreodată. Prefer să-mi asum cât de bine voi putea rolul de victima când și dacă va mai fi cazul. Atât doar și nimic mai mult!

Îmi propun să pot să iert repede fără să-mi îndulcesc suferința spunând ”vine el și rândul tău”..
Îmi  propun să îmi doresc fericirea-mi fără sa-i doresc vreunei ”călău” nefericirea. Dacă o va resimți prefer sa nu fie influențată sau legată de mine cu nimic. Nici măcar martor la nefericire nu mai vreau să-i fiu!


Și asta se numește eliberare! Eliberarea dintr-un ciclu!


Pe mai târziu..

Cuvinte simple, efecte complexe..II

În finalul ultimului post scriam că primul pas îl reprezinta evaluarea, identificarea lucrurilor nefavorabile în aceasta perioadă, în acest moment..marginalizarea lor, eliminarea lor definitivă sau cel puțin diminuarea influenței lor asupra vieții mele prezente și viitoare..
În egală măsură, în acest prim pas încerc sa fiu cât mai conștient de lucrurile pozitive, de situațiile favorabile, de drumurile cu potențial pe care poate nu le-am explorat, nu în ultimul rând persoanele care îmi fac bine, la suflet și nu numai - cum ar fi familia mea, care după multe insistențe a aflat despre despărțirea recentă..s-au limitat la a ofta adânc și au declarat cu o tristețe pe care nici măcar nu o bănuiam ”ne-ai terminat cu vestea asta”.. M-am oglindit în ochii lor atunci...a fost ceva greu de îndurat!
Revin. Nu e dificilă acestă conștientizare! Trebuie să fiu doar deschis, să fiu receptiv, să caut și să găsesc soluții să consolidez tot ce este pozitiv în viața mea.

Însă toată săptămâna am fost fost total deconectat de la ceea ce mă înconjoară.. Așa am ales.. Am ales să nu fug de mine, de trăirile mele, de amintiri.. Am ales sa nu mă pierd în muncă, în diverse socializări mai mult sau mai puțin interesante, am ales să mă confrunt cu mine de fiecare dată când sufletul sau mintea mi-o vor impune..Am ales solitudinea cu tot ceea ce implică ea, cu toți demonii ei. Și asta din cel mai simplu motiv.. La un moment dat nu o să mai ai unde să fugi și totul dar absolut totul te prinde din urmă.. Și e infinit mai greu de administrat!

Zilele astea au trecut infernal de greu, cu zeci, sute, mii de gânduri amestecate, întrebări și răspunsuri dintre cele mai ciudate, trăiri dintre cele mai diferite..nopțile de asemenea, cu vise tensionate despre te miri ce, cum, cine.. În centrul întregului vacarm, sub o foarte indiscretă lupă: viața mea din ultimele luni, ultimele episoade profesionale, personale, sociale.. Alegerile pe care le-am făcut, motivele care au stat la baza acestor alegeri, drumurile pe care am pășit, cărările pe care le-am ignorat..totul este sub lupă, raportat la ce mi-am dorit, ce-am planificat, la ce-am obținut, ce-am realizat.. Și alte întrebări răsar: cât de stăpân am fost pe propriile-mi dorințe, pe propriile-mi planuri? Cât de conștient am fost de ceea ce-mi doresc cu adevărat? Probabil că o să revin la asta mai târziu..

Acum când scriu mi se pare ca săptămâna a trecut destul repede, parcă pe nesimțite și realizez că -  în loc să recepționez o întreagă baterie de sentimente, resentimente, gânduri și trăiri pe care aș fi putut sa le ignor toate aceste zile - singurul lucru pe care trebuie să-l fac acum este să mă reobișnuiesc cu mine, cu rutina mea.. Rutina în care mai nou și-au făcut loc scrisul și cititul (Sunt foarte încântat de asta, îți mulțumesc!) 

Desigur că nu sunt doar eu cu mine încă, nu e atât de ușor! Nu-mi pot refuza diverse amintiri foarte frumoase, nu-mi pot opri tristețea în anumite momente, nu mă pot oprii din a-mi fi dor, cum nu-mi pot refuza nici tensiunea, indignarea ca trăiri în momentele imediat următoare. Desigur că singurătatea e dificilă, dar e mai ușoară decât singurătatea pe care o resimțeam acum o săptămână...

Redevin stăpân pe mine încet încet dar nu e ceva care sa mă mândresc, ne e ceva care să mă încânte sufletește.. Aș prefera de 1000 de ori mai mult să plutesc în mrejele iubirii..

Pe mai târziu...

Cuvinte simple, efecte complexe

Am primit câteva remarci, sfaturi și câteva cuvinte calde de ieri încoace.. Am fost și sunt în continuare încântat sa simt lume aproape de mine, îmi face bine.. Vă mulțumesc!

O anume replică m-a scuturat parcă din temelii. Doar eu îmi spun așa ceva!
E unul dintre principiile mele de viață, am crezut întotdeauna și voi crede în continuare în el...în momentele cele mai negre și mai dure de-a lungul timpului, când nopți la rând nu puteam să dorm din cauza problemelor din sfera profesională..în momentele cele mai triste când îmi simțeam sufletul rupt în două..în vremurile în care diverse obstacole apăreau ca din senin în fața încercărilor mele de a-mi face viața mai ușoară, mai plăcută. Întotdeauna mă trezeam după un anumit timp de analiză, de reculegere, de panică câteodată că nu mai reușeam sa găsesc calea de a ieși la liman...mă trezeam spunându-mi cuvintele pe care astăzi cineva mi le-a adresat..

A spus-o atât de natural, atât de simplu, fără să știe natura frământărilor mele, fără sa ceară detalii, fără să încerce sa obțină un zâmbet sau te miri ce schimbare de stare imediată.

”Tu ești Doru, dacă ceva nu e ok vei găsi soluția..”

Asta trebuie sa fac, să găsesc o soluție, sau mai multe ca totul să fie măcar ok.. În toate capitolele vieții mele!!
Îmi mai trebuie un plan doar, un Master-plan de fapt..complet, complex, realizabil! Mai mult ca sigur va fi un plan care la un moment dat va putea fi ”împărțit la doi”..minim .. :) Un plan pe termen lung care să ma ajute sa ma auto-depășesc, să mă ducă la un alt nivel..un plan a cărui îndeplinire să îmi aducă liniște..mie și celor care (eventual) vor fi lângă.. Un plan în care îmi voi fi propriul aliat..


Primul pas.
Evaluare! Ce mi-e favorabil și ce nu mi-e favorabil în această perioadă?
Tot ce e și a fost toxic trebuie să dispară, definitiv! Tot ce e negativ și trenează trebuie închis cât mai favorabil astfel încât să nu mă mai afecteze în viitor..Urmează să văd cum o fac.. 



Pe mai târziu..

Emoții, alegeri, reacții..

Sunt în stare se șoc..o tona de emoții îmi străbat ființa, în capul meu e o gălăgie inimaginabilă..  

Am încercat toate variantele pe care le știu s-o înțeleg, am întrebat, am cercetat, am tăcut apoi așteptând indicații care sa ma îndrume spre centrul universului Ei, să înceapă să ma facă părtaș.. N-au venit, sau nu destule încât sa ma facă să înțeleg și implicit să accept o anume stare de fapt, o anume stare de spirit, o anume reacție, sau o anume lipsă de reacție.. Am fost acuzat ca sunt prea incisiv, prea devreme..
Eu nu sunt un tip simplu. Sunt tare complex atât în raționamente cât și în manifestări. Eu consider ca totul se leagă și ca tot ceea ce se întâmplă cu noi, în jurul nostru, tot ceea ce se întâmpla cu oamenii de lângă noi, totul dar absolut totul are un motiv. Motiv care ține de interior sau de exterior. Nu m-am mulțumit, niciodată, doar cu reacții sau lipsa lor..am încercat sa aflu din ce provin, am încercat sa deduc, am încercat sa prevăd.. Probabil și din nevoia de a mă proteja de eventuale surprize neplăcute, poate chiar din nevoia de control, dar în primul rând din grija imensă pe care simt sa o am față de persoana de lângă mine, grija pe care simt s-o am pentru relația noastră.. În cazul Ei m-am cenzurat, deși nu de puține ori am simțit când ceva nedefinit o tulbură. M-am oprit din a fi eu, nu fără reminiscențe din vechiul Doru..bineînțeles blamate ca fiind încercări de a intra cu forța în gândurile și sufletul cuiva. ”Așteaptă, ai răbdare și vei descoperii încet încet ce e de descoperit” am fost sfătuit..am acceptat sfatul... Asta a fost cea mai importantă concesie pe care am făcut-o. Am simțit să o fac. OK am spus, Ea merita sa renunț la o parte din mine.. Asta ne va aduce bine și liniște în viitor.. N-am simțit ca ar fi un mare sacrificiu, dar n-am putut sa nu îmi creez așteptări.. N-am putut sa ma abțin de la a spera ca toate aceste dovezi de adaptabilitate vor fi la un moment dat apreciate și răsplătite cu o deschidere mai mare a sufletului, sau cu încă un reper de care sa ma leg pentru a o putea înțelege.. Hmmm, nimic mai greșit..
M-am trezit vineri confruntându-mă cu o lipsă totală de entuziasm după câteva zile în care nu ne-am văzut.. ”n-am chef de nimic, nu pot definii de ce” a fost concluzia palidelor mele insistențe de a afla ce se întâmplă..m-am simțit inclus...e tare ”reconfortant” sa faci parte dintr-un nimic, sa simți ca nu ești nici măcar o idee peste acel nimic, dar mai mult decât atât aș fi vrut sa știu de unde acea stare.. la câteva ore mai apoi, concluzia unei încercări de dialog serios:  ”ma simt sufocata în relația asta”.. Stupoare în mintea și sufletul meu..cele 2-3 telefoane și cele câteva mesaje  pe zi, în zilele dintre 2 week-end-uri petrecute împreuna sufocă? (am uitat sa menționez ca a fost o relație la distanță). Emoții confuze ma încercau, dar am reușit să nu le transpun în reacții aproape deloc..Da, sufoca..sufocă atunci când nu simți ori nu vrei sa oferi decât prea puțin din tine, sufoca întrebările atunci când în centru universului Ei sunt un amalgam de dorințe și aspirații și foarte puține au legătură cu tine, sufocă atâta timp cât ceea ce se petrece în relație nu decât o mică parte din ceea ce Ea își dorește. E normal sa-ți fie greu sa ajungi la centrul universului Ei atâta timp când ceea ce descoperi acolo te-ar putea durea.. Am fost protejat, înțeleg acum asta!
 
Alegerea a venit inevitabil și toate emoțiile mele au căpătat mai târziu formă, într-o reacție.. O reacție care nu a fost cea mai matură, n-a fost cea mai potrivita.. Când putem sa ne controlam emoțiile, fie ele negative sau pozitive? Când nu le lăsam să devina reacții? Când putem sa le cenzuram? În ceea ce ma privește, atunci când sunt lipsite de putere, de intensitate.. Când e dragoste nemărginită și/sau când e dezamăgire profundă, reacțiile mele nu vor putea fi controlate... Îmi asum asta!
Reacția Ei a venit imediat ca răspuns la reacția mea, chiar dacă n-a fost cea pe care mi-o doream.. Am înțeles acum mai mult ca niciodată ceea ce vroiam să înțeleg la Ea.
Sunt mulțumit ca am primit o reacție, dar mai ales știu ce a stat la baza acelei reacții. Deși nu mi-e ușor, sunt pregătit să primesc toate reacțiile care vor urma..
De mine mi-e mai teama, de reacțiile mele la ce voi gândi și simți în perioada următoare..

E cineva vinovat pentru starea asta de fapt? E vinovata Ea ca nu a vrut sa dea mai mult? Sau sunt vinovat eu ca n-am făcut-o sa simtă sa se ofere mai mult? E vina mea ca n-am reușit s-o conving ca sunt demn sa fiu și eu în centrul universului Ei? Nu am putut să-i ofer confortul că odată ajuns acolo nu-i voi pricinui rău?  Sau greșeala a fost făcută ceva mai devreme?

Eu, dacă nu pot fi în centrul universului celei de lângă mine prefer sa nu mai fiu deloc. Sunt un idealist, ma va durea asta și în viitor, poate chiar o sa renunț la aceasta convingere la un moment dat. Acum nu sunt pregătit s-o fac, dar am mai primit o lecție.


Pe mai târziu..

Restul..

De fiecare data cand are loc un inceput, indiferent unde, cu cine si de finaliatatea sperata, indiferent de latura personala, sociala sau profesionala...de fiecare data cand acest inceput pare promitator si totul ti se pare foarte usor...de fiecare data cand incepi sa-ti impui un stil (al tau) in nouatatea de altfel noua si pentru tine...de ficare data cand ti se pare ca ar fi acel ultim inceput, acea desavarsire si implinire a tot ce ai acumulat pana atunci...de ficare data cand simti ca ai toata increderea ta si a celorlati de partea ta..de fiecare data cand pare ca in sfarsit ai un loc, al tau...
De fiecare data apare o concurenta, un impas..ca un zid prin care poti vedea, format din tot ceea ce era inainte sa apari tu..
Acest zid il numesc Restul..
Restul a fost acolo parca dintotdeauna, si daca n-a fost s-a cladit in timp..mult,  Restul a confirmat deja ce poate si ce nu poate sa faca, Restul a adus si bine si rau, dar mai ales bine, si-a aratat deja toate fetele, a incurcat si descurcat deja tot se putea incurca si descurca, Restul e deja parte din intregul in care tu abia iti faci loc sa intri, Restul isi asuma multe de care tu nici nu ai habar, poate nici interes..
Acest Restul pare a fi testul tuturor inceputurilor, exceptie facand doar doua: inceputul vietii, cand tot Restul se schimba aproape radical in functie de aparitia ta si sfarsitul vietii, cand Restul nu mai conteaza. Intre extremele astea, orice inceput presupune o lupta, cu voce tare sau launtirca, calma sau vehementa, diplomatica sau de gherila...o lupta de a  te acomoda , de a influenta si in nu ultima instanta de a adapta Restul la tine chiar daca era deja cand tu ai inceput sa incepi..un job nou, un grup nou de prienteni, o relatie.. Si de cele mai multe ori Restul riposteaza si el..
E un efort mare, pe care daca-l faci singur te va dobora pana la urma..ai nevoie de aliati..macar unul..
Cati dintre noi nu ne-am istovit si ne vom mai istovi in astfel de lupte?!..si mai ales in cate?!
Rezultatul ar trebui sa fie remiza! Atunci, de data aia cand lupta se incheie remiza, atunci se va simti cu adevarat linistea...

Pe mai tarziu..

Inceputuri..

Dupa un inceput sters, aproape nul m-am hotarat sa incep de-adevarat (e prima oara cand scriu asa ca daca nu respect regulile unui blogger adevarat sa nu va fie cu suparare)

Inceputuri..de relatii de amor..
Inceputul de relatie seamana in parte cu o betie, dar nu cu orice betie..o betie minunata..care te face sa plutesti, sa visezi...incepi usor, apoi tot vin randuri dupa randuri, nu conteaza de care, toate-s perfecte..esti din ce in ce mai vesel din ce in ce mai bine..destul de repede pofta, dorinta preiau controlul, ratiunea cade in plan secund. Crasma te incurajeaza, esti clientul perfect...ti se pare ca nimic rau nu ti se poate intampla, incet incet ti se pare ca toata lumea e a ta..incepi sa omiti detalii intr-un timp foarte scurt, esti tolerant maxim cu tot ce te inconjoara, toata lumea e langa tine, te incurajeaza, te felicita pentru starea minunabila in care te afli.. In starea ta euforica esti atat de convins ca tot timpul iti va fi asa, incat la primele semne de ameteala mergi mai departe..continui sa bei..plutesti si mai tare si iti doresti din ce in ce mai multe randuri.. Exact ca intr-un inceput de relatie, ai vrea ca euforia sa creasca constant si sa nu se termine vreodata..
La un punct, de la doar un shot, ti se taie filmul.. Exact ca intr-un inceput de relatie, un gest nu neaparat major te opreste brusc..
Incepe reversul..starea ti se inrautateste rapid, nu mai esti coerent, nu mai intelegi ce se intampla..nu mai recunosti nimic din ce simteai cu putin timp in urma..te intrebi, aproape retoric, unde a disparut euforia?.. lumea in jur te vede, te simte..te intreaba daca e totul ok..tu insisti ca n-ai nimic dar se vede clar ca nu mai esti stapan pe situatie..zambetul nu mai e zambetul tau..iar tu vrei doar sa te odihnesti un pic, crasma iti recomanda ca ar fi bine sa iei o pauza.. Exact ca intr-un inceput de sfarsit al inceputului de relatie, raul incepe sa umbreasca toata euforia de mai devreme..
Dar greul abea a doua zi incepe.. Mahmureala! Raul de dupa bine! Lupti pentru echilibru, cafele, lamaie, apa multa..Cum draq am ajuns aici? te intrebi...reiei filmul, cauti motive, cauti detalile care poate ti-au scapat, intrebi in stanga in dreapta.. DA! iti spui..clar le-am amestecat..am omis ca whiski-ul amestecat cu tequila si cu te miri ce altceva nu-mi fac bine..dar aseara n-am avut nimic, iti raspunzi..totul era perfect ma simteam super (si te ierti oarecum ca ti-ai ignorat ratiunea)..si incep scenarile..daca mi-or fi pus aia altceva in pahar?.. daca jack-ul nu era chiar jack? etc. etc.. Si asta in timpul in care chinul continua..dureri de cap, paine prajita, ceai, bolesti maxim o zi doua si apoi iti revi aproape complet..
Si cam aici se termina asemanarile.. Intr-un inceput de relatie dupa ce-ti revi din ”mahmureala” raman gandurile..trebuie sa tragi niste concluzii, sa nu mai patesti ce-ai patit.. tanjesti sa simti tot ce-ai simti, asta e clar! dar cum? cum sa faci sa nu-ti mai fie rau? schimbi crasma? schimbi reteta? te sperie eventuala mahmureala..te intrebi daca nu cumva ai omis una alta tocmai din dorinta de a simti euforie..dar daca schimbi reteta si reiei betia in aceeasi crasma, oare va mai fi la fel sau esti suspicios pe ce-ti baga aia in pahar (deci de pe-acum iti pare ca tot in mahmureala se va termina tot) dar esti tentat sa o faci ca doar ii sti pe aia de la crasma, sau cel putin asa crezi.. sau poate sa bei mai putin si calculat chiar daca euforia nu va mai fi maxima..

Si-atunci trebuie sa alegi o varianta..aici esti in momentul in care ai vrea cu toata fiinta ta ca si apa plata de acasa sa te imbete..sa nu mai fi nevoit sa calculezi atat de strategic drumul spre euforia mult dorita.. Dar asta nici macar in basme nu se intampla..

Si-atunci spun..betia perfecta (urmata de un pic de oboseala in cel mai rau caz) e o combinatie ideala intre o reteta echilibrata de bauturi, bauta intr-o crasma de incredere si mai ales cu un control rational impotriva exceselor, chiar si in al 12 ceas..

Pe mai tarziu..